Scurt istoric

           În documentele emise de cancelaria domnească a Țării Românești, așezarea sătească de la Șotânga este menționată relativ târziu, către mijlocul secolului al XVII-lea (14 iunie 1630), pentru ca apoi mențiunile cu privire la existența satului să se repete de încă două ori, în 1638 și la 3 martie 1650.

            Potrivit documentelor istorice, așezările sătești din imediata vecinătate a Comunei Șotânga, respectiv Aninoasa (1453), Săteni (1459-1462), Viforâta (1479), Făgețel (1475) și Dragomirești (1451), prin vechimea lor, ne obligă să considerăm în mod logic, că Șotânga există încă din secolul al XV-lea. În schimb, un alt document istoric cunoscut despre Șotânga, întocmit în cancelaria domnească la 3 martie 1650, menționa faptul că mai mulți săteni „ot (din) Șotânga”, vindeau domnului Țării Românești „ocina șotângească”.

            Situată „dincolo de apă despre Doicești”, moșia vândută era „a lor din descălecare” și era formată „din câmp, din apă, din pădure, din dealurile cu viile și din vaduri”.

            Acest document așează în mod logic evoluția istorică a satului Șotânga, fiind un argument evident, că era la fel de vechi ca toate așezările sătești vecine. Dacă până la analiza acestui document, celelalte așezări reprezentau argumentul principal, că Șotânga data din secolul al XV-lea, precizarea că Șotânga data din „descălecătoarea Țării”, deci de la mijlocul secolului al XIV-lea, devine un argument în plus pentru vechimea tuturor satelor vecine.

            Șotânga este unul dintre cele mai vechi așezări din apropierea Târgoviștei, iar datele cu privire la vechimea sa istorică se răsfrâng automat și asupra satelor Viforâta, Aninoasa, Săteni, Dragomirești și Făgețel, istoria acestora, ca și în cazul Șotângii, avându-și începuturile la „descălecătoarea” lui Negru Vodă din Făgăraș în Țara Românească.

            Prezența satului Cireșani, menționat prima dată la 28 martie 1451 și a cărui evoluție se poate urmări până către sfârșitul secolului al XVIII-lea. În cuprinsul Comunei Șotânga s-a aflat și vatra satului Popșa, care, deși a fost menționat prima dată în 1584, știrile din document ne trimiteau însă la domnia lui Vlad Țepes.

            Existența acestor trei sate care au evoluat în raza Comunei Șotânga încă din secolul al XV-lea, în zona agricolă, caracterizat prin predominarea zonei agricole, care prezenta interes sporit pentru a fi acaparat de puternicii feudali din epocă. Este evident a fi subliniat că astfel de situații interesante se întâlnesc cu precădere în acest spațiu.

            Precizările de mai sus denotă faptul că istoria Comunei Șotânga este deosebit de interesantă prin complexitate și evoluție față de toate așezările sătești din cuprinsul județului Dâmbovița. Trebuie menționat faptul că așezările sătești care s-au dezvoltat din punct de vedere istoric, în cuprinsul Comunei Șotânga au fost diferite din punct de vedere al organizării sociale. În timp ce Șotânga era sat de moșeni, satele Cireșani și Popșa se aflau în proprietatea mănăstirii Dealu, iar Severinul aparținea mănăstirii Stelea.

            Documente târzii, din secolul al XVII-lea, menționează prezența boierilor Văcărești, ca proprietari peste mai multe ocini și cititori ai bisericii din sat.        

            Foarte interesant de evidențiat sunt și știrile transmise de documentele aflate în posesia mănăstirii catolice din Târgoviște, care a stăpânit mai multe terenuri în cuprinsul satului Șotânga.

            Cu ocazia proceselor purtate între călugării barați (de la Bărăție, cum era numită mănăstirea catolică din Târgoviște) și moșeni, documentul întocmit în 1784 preciza că dania fusese făcută mănăstirii catolice în urmă cu „210 ani”, fapt ce corespunde cu domnia lui Mihnea Turcitul (1574), cunoscut a fi cu afinități și rude de religie catolică.

            Șotânga se numără printre cele mai vechi comune din cuprinsul județului și din Țara Românească, cu o istorie aparte, deosebit de complexă, care a făcut să fie ocolită de cercetători pană acum. 

            Nicolae Iorga preciza în istoria bisericii române faptul că Șotânga a fost menționată în anii 1417 – 1427. Considerăm că Nicolae Iorga, care a publicat prima dată documentele bisericii catolice din Târgoviște, a vrut să evidențieze începuturile mănăstirii catolice din Târgoviște, considerând că soția lui Mircea cel Bătrân, catolică fiind, a avut o contribuție însemnată la edificarea ei.

            În cursul secolului al XIV – XV-lea, așezarea sătească a moșenilor șotângeni și-a păstrat caracterul patriarhal, iar procesul de diferențiere în cadrul membrilor acesteia nu este sesizabil.

            Pământul obștei moșenilor din Șotânga se compunea din vatra satului, unde erau grupate casele și gospodăriile, livezile și grădinile tuturor membrilor obștei.

            În secolele XIV – XV nu se putea vorbi de o împărțire reală, ci doar de evidențierea unei geneaologii comune și o „egalitate” mai mică sau mai mare între toți membrii obștei.

            La începutul deceniului al patrulea (1831), în satul Șotânga se înregistrau 134 de birnici și patentari. Din datele transmise de harta rusă din anul 1835, înregistrăm la Șotânga 90 de case, ceea ce evidențiază că, depășind toate vicisitudinile vremii, războaie, ciumă, holeră, care n-au fost propice dezvoltării acelei zone, se constată un progres evident, adică o creștere de aproximativ 10 case pe an.

            Creșterea populației este mai bine evidențiată de catagrafia țării de la 1838, când se înregistrau 173 de familii cu 542 locuitori, între ei fiind înregistrate și 50 de familii de țigani rudari aurari.

            Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, extracția cărbunelui de la Șotânga a început să se facă prin exploatarea cărbunelui în subteran (la Mărgineanca din 1877 și în Valea Popii din 1897), producția a cunoscut o creștere evidentă, chiar dacă condițiile de muncă erau grele, iar tehnica folosită, rudimentară).